BNR dă asigurări că se implică pentru limitarea efectelor pandemiei

BNR dă asigurări că se implică pentru limitarea efectelor pandemiei
Publicat: 18/03/2020, 17:13

Banca Naţională a României (BNR) este implicată împreună cu Guvernul, autorităţile publice şi sistemul bancar în vederea limitării efectelor negative ale pandemiei de COVID-19, arată banca centrală într-un comunicat.

În primul rând, arată BNR, au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura, în continuare, buna funcţionare a sistemelor de plăţi şi de decontare în monedă naţională, în vederea desfăşurării, în condiţii normale, a tranzacţiilor comerciale şi financiare, indiferent de evoluţia situaţiei cauzate de pandemie.

„De asemenea, BNR monitorizează şi analizează permanent evoluţiile interne şi internaţionale, precum şi impactul pandemiei de COVID-19 asupra pieţelor financiare şi economiei naţionale, fiind pregătită să asigure stabilitatea necesară în condiţiile date, precum şi lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcţionare a finanţelor publice şi a economiei reale. Finanţarea curentă a cheltuielilor publice (salarii, pensii, cheltuieli sociale, investiţii, etc.) este prioritară. În cazul unei cereri crescute din partea populaţiei, BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar pentru toate operaţiunile, inclusiv cele de lichidităţi pentru bancomate. Clienţii bancari au acces deplin la banii disponibili în conturile lor, indiferent că aleg să retragă sume de la ATM-uri, să opereze tranzacţii bancare sau, dacă este necesar, să se deplaseze la sucursalele şi agenţiile băncilor”, spune banca centrală.

Pentru a evita, totuşi, contactul fizic direct şi deplasările care nu sunt urgente, BNR recomandă efectuarea operaţiunilor bancare, pe cât posibil, prin intermediul mijloacelor moderne de plată disponibile, precum cardurile sau plăţile online.

„În această perioadă, cele mai multe instituţii financiare au luat mai multe decizii pentru a proteja sănătatea clienţilor şi a angajaţilor, asigurând în acelaşi timp continuitatea operaţională a activităţii. Aceste măsuri sunt în concordanţă cu indicaţiile autorităţilor publice de a respecta distanţarea socială şi izolarea preventivă, ţinând cont de circumstanţele actuale excepţionale. BNR acţionează şi susţine în totalitate demersurile sistemului bancar, de sprijinire a persoanelor fizice şi companiilor afectate de criză, prin modalităţi adecvate, de la caz la caz, de uşurare a ratelor la creditele în curs şi de facilitare a accesului la noi linii de finanţare. BNR pregăteşte modificări adecvate ale regulamentelor bancare prudenţiale, în concordanţă cu recomandările europene şi internaţionale pentru această perioadă, urmărind, totodată, şi menţinerea în limite acceptabile a bonităţii instituţiilor financiare şi a clienţilor nebancari (companii şi populaţie)”, mai arată Banca Naţională.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...